După succesul de miercurea trecută, 1-0 pe terenul Elveţiei (gol Grozav-min. 56), naţionala de fotbal a României susţine următorul meci de verificare de dinaintea preliminariilor CM 2014.
Partida, inclusă în turneul de pregătire austriaco-elveţian, se va disputa astă-seară, la Innsbruck (ora 21.30, TVR 1) şi va fi arbitrată de “centralul” olandez Danny Makelie. “Am studiat ultimele meciuri ale României, inclusiv victoria cu Elveţia
. Au evoluat diferit de fiecare dată. În acest moment, nu au o echipă formată din cele mai mari nume, dar dispun de mulţi fotbalişti tineri, rapizi şi disciplinaţi tactic. Probabil vor avea o echipă compactă şi vor juca pe contraatac. În orice caz, mă aştept la un adversar dispus foarte defensiv în teren. Nu vrem să facem experimente, vrem să câştigăm”, a spus înaintea confruntării din această seară selecţionerul Austriei, Marcel Koller, în vreme ce omologul Victor Piţurcă mizează, de asemenea, pe un triumf al “tricolorilor” săi.